Chiorpangiu
de Florin Dutu
Pleiada de personaje din Chiorpangiu își duce viața în peisajul cu totul aparte al Brăilei, dar, prin firescul lor, poveștile depănate de narator au un caracter universal. Așa cum copilul Florin este fascinat de atelierul în care bunicul său pare să facă minuni, cu toții păstrăm în amintire un loc magic din copilărie.
Pentru mai toată lumea perioada comunismului a fost foarte dificilă, unii au trecut prin experiențe dramatice, dar întotdeauna oamenii au găsit puterea să reziste sau, așa cum a făcut unchiul Fănică atunci când i-a scris Elenei Ceaușescu, au încercat să ceară ajutor de la cârmuire.
Fiecare familie are un „specialist” în medicină care dă mereu sfaturi sau, la fel ca Aurel după ce bea un pahar, se avântă să efectueze proceduri medicale fără vreo pregătire în domeniu. De obicei, pe mame le întrebi când nu găsești ceva prin casă, însă sunt și mame experte în a „pune bine” lucrurile, așa ca Tanța.
Nimeni nu are părinți perfecți, dar toți vrem să știm că le este bine. Fiecare a avut un prieten apropiat de care, dintr-un motiv mai mult sau mai puțin dureros, s-a îndepărtat în timp. Adultul de astăzi le privește pe toate fără reproș, cu umor și nostalgie, și le împărtășește bucuros cu noi.
Număr de pagini | 200 |
---|---|
Anul publicării | 2024 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786303440194 |
Editura: | Polirom |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...