Domnul Presedinte

de Miguel Angel Asturias

Coperta Domnul Presedinte - 1

În personajul „Domnului Președinte“, căruia nu i se dă un nume, descoperim trăsături ale mai multor dictatori sud-americani, iar guvernul pe care îl conduce este oglinda în care se poate recunoaște, mai mult sau mai puțin, orice regim totalitar, cu toate efectele sale asupra societății și a individului. Limbajul surprinzător, cu valențe poetice, scenele în care se fac simțite semințele realismului magic, personajele viu conturate, umorul fin și, nu în ultimul rând, suspansul fac din acest roman o lectură pasionantă.

Miguel Ángel Asturias (1899–1974), diplomat, romancier, poet și dramaturg, a pus bazele a ceea ce va fi cunoscut mai apoi ca boom-ul latino-american.

Romanul Domnul Președinte – început pe când era student la drept (1920) și terminat în 1933 – este cea mai cunoscută operă a sa, fiind adaptată cinematografic, jucată pe scena teatrelor și tradusă în principalele limbi internaționale. Asturias este unul dintre primii scriitori care utilizează tehnica realismului magic.

Subiectul comun al operei sale este inegalitatea socială: autorul denunță abuzurile care au avut loc de-a lungul istoriei Americii Latine, o consecință a regimurilor politice. A absolvit Universitatea San Carlos din Guatemala. În timpul studenției a participat la lupta împotriva dictaturii lui Estrada Cabrera. A fondat și a condus Universitatea Populară, după care a plecat în Europa, unde a trăit cu intensitate evenimentele care aveau să transforme bătrânul continent.

A studiat cultura mayașă la Sorbona, împreună cu americanistul Georges Raynaud. În 1933 s-a întors în Guatemala, unde a fondat primul ziar de radio din țară, Diario del Aire. A dus o viață culturală și academică agitată. În perioada revoluționară (1944–1954) a avut diverse funcții diplomatice. În 1967 a primit Premiul Nobel pentru Literatură. A murit la Madrid, pe 9 iunie 1974, dar rămășițele sale se află la Paris, în cimitirul Père Lachaise.

Număr de pagini376
Anul publicării2022
Limbă:Română
Tip copertă:Cartonată
ISBN:9786064412522
Editura:Curtea Veche Publishing

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...