Festinul ciorilor

de George R.R. Martin

Coperta Festinul ciorilor - 1

SAGA-FENOMEN CARE A STAT LA BAZA SERIEI HBO URZEALA TRONURILOR

După lupte grele și trădări fatale, cele șapte puteri care își disputau Westeros s-au nimicit una pe alta și au ajuns la un pact îndoielnic. Odată cu moartea monstruosului rege Joffrey, regenta Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Înfrângerea lui Robb Stark îi descurajează pe rebelii din Nord și familia lui se împrăștie ca semințele pe un pământ neroditor. Nu mai există decât puține pretenții legitime la Tronul de Fier, iar acestea le aparțin fie celor prea slabi să le obțină, fie celor aflați pe meleaguri îndepărtate.

„George R.R. Martin este, de departe, cel mai bun autor de literatură fantasy. Festinul ciorilor e cel mai fericit prilej să îl considerăm un «Tolkien al Americii». Martin se distinge și se impune ca principala forță care va modela evoluția genului fantasy, prin refuzul său de a adopta o viziune maniheistă asupra lumii – ca luptă între cele două principii eterne, Binele și Răul. Sunt bărbați și femei care se luptă – pentru putere, pentru bani, pentru dragoste, pentru toate cele omenești.“
Lev Grossman, Time


„– Îmi amintesc de un bărbat care mă arunca în sus, pe când eram foarte mică. Este înalt până la cer și mă aruncă atât de sus, încât simt că parcă zbor. Râdem amândoi, râdem atât de mult, încât eu de-abia mai pot respira și, în cele din urmă, râd atât de tare, că fac pe mine, însă asta-l face pe el să râdă și mai zgomotos. Nu mi-a fost niciodată frică atunci când mă arunca el. Știam că era întotdeauna acolo ca să mă prindă. Își dădu părul pe spate. Apoi, într-o bună zi, n-a mai fost. Bărbații vin și pleacă. Mint, sau mor, sau te părăsesc. Un munte nu-i ca bărbatul, iar o piatră este fiica muntelui. Eu am încredere în tatăl meu și în catârii mei. N-am să cad. Își puse mâna pe un pinten de stâncă zimțată și se ridică în picioare. Ar fi bine să terminați. Mai avem încă mult de mers și mie-mi miroase a furtună.“
Număr de pagini848
Anul publicării2020
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9786064309877
Editura:Nemira

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...