Mă agăț de fărâma de umanitate rămasă în suflet și continuu să mă mint că sunt mai bună decât creaturile Infernului. Caut locul căruia îi aparțin, caut sufletul căruia m-am abandonat și care, prin amintiri vagi, încă blochează abisul întunecat de sub picioarele mele. Caut să mă conving că merit iubirea și loialitatea celor din jurul meu. Continui să mă mint că iubirea este cea mai puternică și pură magie. Și lupt pentru asta. Lupt pentru supraviețuire, pentru dragostea iluzorie și dureroasă, pentru a-mi demonstra, mie și celorlalți, că sunt mai mult decât fiica Infernului, mai mult decât un monstru. Mi-e teamă doar că, în disperarea bătăliei în care sunt prinsă, voi pierde din vedere adevăratele valori și voi îmbrățișa întunericul din mine.