Interpretarea este trăsătura universală omniprezentă în toată activitatea și ființa umană.

Acest studiu va explora problema „interpretării“, într-un efort de a lega perspectivele ontologice ale hermeneuticii filozofice de practica disciplinelor interpretative, cu referință îndeosebi la arhitectură. „Teoria“ interpretării ca problemă filosofică ia deja în considerare „practicile“ de angajare în lumea-viață, implicând astfel înțelegeri ale „operelor“ de artă sau de arhitectură din lume.

John E. Hancockscoate în evidență noi perspective asupra criticii arhitecturale, istoriei și educației ca derivând din trei aspecte ale acestei „ființări“ și activități lumești interpretative: contextualitatea, interactivitatea și temporalitatea sa.