„Acum, în 1930, la trei ani de la moartea Regelui întregitor, Regența era o realitate. Peisajul politic se completa cu opoziția dintre liberalii conduși de familia Brătianu și țărăniști, ardeleni în majoritate, veniți la putere după Marea Unire. Încă din 1914, când urcase pe Tron

împreună cu regalul ei soț, Maria se manifestase plenar în luarea deciziilor esențiale privind conducerea țării. Circula chiar butada că singurul bărbat politic adevărat din România era Regina Maria…”

GEORGETA FILITTI, academician

„Însemnările zilnice din anul 1930 ale Reginei Maria sunt o mină de aur pentru cunoscători și pentru publicul larg. Regina ni se înfățișează aici în ipostaze speciale, unele inedite, altele cunoscute, pline de farmec, de duioșie sau de înverșunare și chiar de supărare, precum

călătoria în Egipt, ruperea logodnei principesei Ileana, întoarcerea lui Carol al II-lea, fariseismul oamenilor politici români, grija pentru soarta țării, liniștea amăgitoare a unui apus de soare la Balcic etc.”

IOAN-AUREL POP, Președintele Academiei Române

REGINA MARIA A ROMÂNIEI (1875-1938), născută Maria de Edinburgh-Saxa-Coburg-Gotha, prințesă a Marii Britanii și Irlandei și nepoată a reginei Victoria a Regatului Unit, a fost a doua regină a României și soție a regelui Ferdinand I al României. A dat dovadă de reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României în plan internațional. După moartea Regelui Ferdinand și venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea, a fost îndepărtată de acesta din viața politică. A fost o personalitate complexă și puternică, profund credincioasă poporului român.
Creația ei literară cuprinde povestiri, evocări, romane, volume memorialistice, printre care Țara mea, Visătorul de vise, O legendă de la muntele Athos, Povestea unei domnițe neascultătoare, Gânduri și icoane din vremea războiului, Dor nestins, Povestea unei inimi, Regine încoronate, Păsări fantastice pe albastrul cerului, Glasul de pe munte, Măști, Povestea vieții mele.
Lucrările literare au fost scrise în limba engleză și traduse în română, câteva dintre traduceri aparținându-i lui Nicolae Iorga.