„Daniel Ernestina cultivă o proză încărcată de substanță umană emoțională. Scrutarea ironică și sceptică a unor realități îl apropie simțitor de intenția subiectivă moralizatoare. Faptele și experiențele de viață sunt relatate cu un farmec narativ direct. El spune o poveste despre suflete simple, al căror destin complicat se consumă în decorul unei naturi sălbatice, suflete care impresionează prin omenescul lor, candoarea și acceptarea destinului. Este o poveste hrănită bogat din filonul legendar al zonei, în care Daniel Ernestina pătrunde cu sfială și empatie. Elementele prozei se dezvăluie gradual, la început sunt doar schițate, dar curând primesc contur într-o epică limpede; un sat pierdut în munți, populat de o lume închisă și ostilă, cu un trecut încărcat de dușmănii, răzbunări și superstiții, în care un conflict divizează o regiune, rezultând suferință, moarte.”

Evelyne Croitoru