Julia
O repovestire strălucită a romanului O mie nouă sute optzeci și patru al lui George Orwell
E anul 1984, iar Marea Britanie (numită acum Aerodromul Unu) a fost de mult absorbită în Oceania, o uriaşă naţiune transatlantică. Acest stat se află dintotdeauna în război şi este condus de un Partid totalitar al cărui lider e un personaj cu alură aproape mitică, numit Fratele cel Mare. În esenţă, lumea acestui roman este cea din O mie nouă sute optzeci şi patru, însă povestea e spusă din perspectiva iubitei lui Winston Smith, personajul principal din cartea lui George Orwell.
Julia Worthing lucrează la Secţia Ficţiune a Ministerului Adevărului, pe post de mecanic. Toată viaţa şi-a petrecut-o în Oceania şi, până să-l întâlnească pe Smith, nici nu şi-a imaginat un trai diferit. Ea este cetăţeanul ideal al acestui stat: destul de veselă în propriul ei cinism, mereu pregătită să mituiască pe cineva, repetând obedientă orice slogan politic propus de Partid, deşi nu crede în nimic. Adesea încalcă regulile, dar şi colaborează cu regimul atunci când e nevoie.
Toată lumea o place pe Julia. Însă, într-o bună zi, se întâlneşte cu Smith şi-i strecoară un bileţel, punând astfel în mişcare evenimentele devastatoare şi de neuitat din povestea orwelliană. Romanul Sandrei Newman ne poartă într-o fascinantă călătorie prin faimoasa distopie a lui Orwell, dezvăluindu-ne, cu originalitate şi inteligenţă artistică, aspecte surprinzătoare ale acelei lumi şi ipostaze la care nici nu ne-am fi gândit ale anumitor personaje.
Număr de pagini | 400 |
---|---|
Anul publicării | 2024 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786303440125 |
Editura: | Polirom |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...