La inceput era cuvantul - Meditatii evanghelice duminicale, Volumul II
Preotul Dimitrie Balaur scria textul predicilor la mașină, pe hârtie format A4, la un rând, în 4-5 exemplare, cu copie indigo. Apoi punea paginile respective în ordine, adăuga o foaie albă, drept copertă, pe care era scris: „Duminica a 2-a (a 3-a, a 4-a) din Post (sau după Rusalii sau Paști)ˮ, data. Mijlocul paginilor îl cosea cu ață, realizând un fel de broșură de 4-6 pagini.
„Broșurile” adunate de pe masa sa de lucru sau din podul casei au fost scrise între anii 1970 și 1991.
Conținutul paginilor ce urmează reprezintă, într-un fel, testamentul părintelui pentru credincioșii săi dragi, lipsiți de o educație religioasă, în vremea comunismului. Predicile au fost culese pe computer la un deceniu după plecarea părintelui la Cer, cu gândul ca acestea să nu se piardă, iar osteneala autorului să nu fie în zadar.
Chiar și după 3-5 decenii de la scrierea lor, aceste meditații asupra evangheliilor duminicale își păstrează valoarea și sunt utile credincioșilor smeriți și bucuroși să înțeleagă cuvântul Domnului.
Număr de pagini | 442 |
---|---|
Anul publicării | 2024 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786067488760 |
Editura: | Paideia |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...