Librareasa din Paris

de Kerri Maher

Coperta Librareasa din Paris - 1

În toamna anului 1919, la Paris, tânăra americană Sylvia Beach, inspirată de Adrienne Monnier, prietena și ulterior companioana ei, deschide o mică librărie de limbă engleză numită Shakespeare and Company, fără să-și închipuie cât de important avea să devină gestul ei pentru istoria literaturii, dar și pentru propria viață. La Shakespeare and Company îi întâmpină pe cei mai mari scriitori ai zilei, Ezra Pound, F. Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway, dar și pe mulți artiști, filozofi și compozitori care ajung să îndrăgească exploziva comunitate cosmopolită din jurul librăriei. Dar cel pe care Sylvia îl așteaptă mai cu seamă este James Joyce. Scriitorul irlandez nu va întârzia să-i treacă pragul, iar pe cei doi îi va lega o prietenie tumultoasă, țesută în jurul unui imperativ: publicarea controversatului roman Ulise. Când Ulise este interzis în America și Anglia, fragmentele apărute în reviste fiind etichetate drept pornografie, Sylvia decide, asumându-și toate riscurile, să-l publice ea însăși sub egida librăriei Shakespeare and Company, convinsă fiind că este o capodoperă. Shakespeare and Company, casa generației pierdute, ecranul pe care se proiectează marile prietenii literare ale secolului XX, dar și micile furtuni existențiale ale protagoniștilor, este rodul convingerii Sylviei Beach că literatura trebuie să fie neîngrădită și accesibilă. Romanul oferă o perspectivă seducătoare asupra istoriei unei librării iconice și a fascinantei sale fondatoare.

Număr de pagini320
Anul publicării2023
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9786060972952
Editura:Humanitas Fiction

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...