Bruno este elev într-o școală de cartier și, cum altfel?, nici prin cap nu-i trece să nu se integreze perfect în trendul a ceea ce el numește un liceu nasol. Așa că și-a construit atent o imagine de pușlama a clasei, cu ambiții de a deveni campion în domeniu. Bruno are un talent redutabil când e vorba să facă farse, care de care mai scandaloase pentru profesori. Miza? Prestigiul în rândul colegilor, care se așteaptă ca, în fiecare oră, Bruno să le mai zică una de-a lui. Riscul? Zero – și lui Bruno îi place la nebunie cifra asta, așa cum îi place să dea foaia albă la teste. Oricum nu dă doi bani pe adulți; în consecință, aprecierea lor – fie că sunt profesori sau părinți – îl lasă rece. Dar până și cei mai buni bufoni au parte de câte o surpriză. Pentru Bruno, asta înseamnă apariția în clasa lui a unei colege noi, Madeline. Admirabil scrisă, cartea vorbește cu realism, dar și cu delicatețe despre un univers pe cât de autentic, pe atât de fragil – despre adolescență și despre atâtea lucruri importante care o definesc sau o influențează. Vorbește despre școală, prietenii, diferențe și inadecvare, despre importanța imensă a unui cuvânt sau gest, despre a-l vedea cu adevărat pe celălalt și, mai ales, despre a te lăsa văzut așa cum ești de fapt.