„Iată însă că tocmai atunci prinţul Prospero se năpusti în goană prin cele şase saloane. Ţinea ridicat un pumnal scos din teacă şi în graba lui năvalnică se apropiase la nici trei‑patru paşi de figura care se retrăgea, când aceasta, ajungând la capătul salonului de catifea, se întoarse brusc şi‑şi înfruntă urmăritorul. Se auzi un strigăt ascuţit şi pumnalul căzu sclipind pe covorul cernit pe care, o clipă după aceea, se prăbuşi, fără suflare, şi prinţul Prospero. Şi acum se adeveri prezenţa Morţii Roşii. Venise ca un hoţ în miez de noapte. Şi unul câte unul se prăbuşiră petrecăreţii în saloanele înrourate cu sânge ale petrecerii lor şi muri fiecare în poziţia deznădăjduită a prăbuşirii sale. Şi flăcările trepiedelor pieriră şi ele. Şi Bezna, şi Declinul, şi Moartea Roşie aveau deplină stăpânire peste toate…”