Oameni mari de Maria Orban

Selecția Festival du Premier Roman de Chambéry 2022

Roman nominalizat în 2021 la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei, la categoria „Proză Debut”.

Un (posibil) refren al generației 30+

„Oameni mari este o carte incomodă, dar deloc încrâncenată. Maria Orban își construiește propriul playlist, scrie relaxat despre cele mai profunde dileme umane, despre punctele de cotitură din viețile noastre, acumulează episoade cinematografice, cu mult umor și (auto)ironie, într-un stil care te va cuceri pe loc.

Oameni mari poate fi o carte despre maturizare, despre proiecții și despre călătoriile interioare. Despre asumarea eșecurilor pentru a face un pas înainte. Despre a te accepta.

Oameni mari poate deveni cartea unei generații. O generație în derivă, într-o permanentă tranziție. O generație sufocată de tipare, de traume și de abuzuri. O generație care își caută constant reperele, echilibrul și normalul. Generația 30+, căreia Maria Orban îi dă voce prin Rucsandra Radu, protagonista romanului.“

Eli Bădică

coordonatoarea colecției n’autor

Brașov. Seară. O casă. O femeie în cadă. Moby în boxe. Calm. Un bărbat intră în cadru. Spune: Nu mai pot.

Momentul zero rulează repetitiv în mintea Rucsandrei Radu, o profesoară de română de 36 de ani, moment care a șters cu buretele întregul viitor imaginat. În cele 24 de ore rămase până la semnarea actelor de divorț, naratoarea își analizează viața – traumele, alegerile, despărțirile și eșecurile neasumate – și se luptă cu angoasele personale și cu fantomele trecutului, cu ideile preconcepute și cu percepțiile sociale moștenite. Cum mergi mai departe când totul pare pierdut?

Romanul Mariei Orban începe ca un film, în care se aude, de la început, un cântec: Porcelain (Moby) – deloc întîmplător ales. Pe fondul unui sound liniștitor, se vorbește acolo despre o despărțire între doi oameni care au fost cândva îndrăgostiți unul de altul și despre ce înseamnă ca, sub o aparentă serenitate, să-ți ieși, de fapt, din minți (I'm going out of my mind, spune Moby). În Oameni mari, suferința despărțirii nu e deloc patetică și violentă (ca-n romanele de altădată!), ci subtil cotropitoare, ca un anestezic. O carte despre redescoperirea lumii prin descoperirea vulnerabilității și a singurătății care, paradoxal, se pot răsturna într-o iluminatoare regăsire de sine. Nu doar un roman „de dragoste“ (cum s-ar spune), ci un roman frumos despre particulara sensibilitate a generației milenialilor.
Simona Popescu