Puncte vulnerabile (trilogie)
Alexandra Badea este, în acest moment, una dintre cele mai puternice voci regizorale și artistice din Franța. Regizor de teatru și film, dramaturg, romancier, regizor asociat al Teatrului Național „La Colline” din Paris, Alexandra s-a născut în 1980 la București, dar locuiește și creează în Franța din 2003. Este absolventă a UNATC București, secția Regie teatru, clasa profesorului Valeriu Moisescu. După terminarea facultății, pleacă la Paris pentru a studia la Centrul Internațional de Studii Teatrale de la Universitatea Sorbona Nouă (Sorbonne Nouvelle), unde face un master cu George Banu. Primele sale piese, Mode d’emploi, Contrôle d’identité și Burnout sunt publicate în 2009 la editura
L´Arche. Vor urma Pulvérisés, tripticul Je te regarde, Europe connexion, Extrêmophile, primul său roman, Zone d’amour prioritaire, precum și alte volume de teatru: A la trace, Celle qui regarde le monde, dar și trilogia Points de non-retour. Pentru Pulvérisés i s-a acordat Marele Premiu de literatură dramatică pentru anul 2013. Alexandra este în același timp autoare de ficțiuni radiofonice pentru postul de radio France Culture, printre ele numărându-se Red line, Mondes, Europe connexion.
Piesele sale scrise în limba franceză sunt montate în regie proprie sau sub semnătura unor directori de scenă ca Frédéric Fishbach, Jonathan Mitchel, Anne Theorn ș.a., în importante teatre din Franța, dar sunt traduse în mai multe limbi și jucate în toată Europa, precum și în Brazilia, Argentina, Canada, SUA, Taiwan. În 2016 îi este acordat titlul de Cavaler a Artelor și Literelor (Chevalier des Arts et des Lettres) de către Ministerul culturii din Franța.
În 2018 scrie prima sa piesă de teatru în limba română, Perfect compus, pe care o pune în scenă cu actorii Teatrului Național „Radu Stanca”, revenind astfel după o absență de opt ani în teatrul românesc. Spectacolul a fost prezentat în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul acestei a XXV-a ediții, cu prilejul Galei celebriăților, Alexandra Badea a primit premiul care se acordă unui regizor din tânăra generație, Premiul „Iulian Vișa”, în semn de prețuire pentru „vocea sa unică de artist”. În 2021 revine la Sibiu pentru a monta piesa De cealaltă parte a lumii, în cadrul unui proiect european.
În 2019, este invitată de Festivalul de la Avignon pentru a crea a doua parte a trilogiei Points de non-retour (Quais de Seine), prezentată în forma sa integrală de 7 ore în 2022 la Teatrul Național de la Colline. În 2021, publică al doilea roman, Tu marches au bord du monde, la Editura Les equateurs.
Cu Exil, un text scris tot în limba română, Alexandra Badea revine la Teatrul Național București după o absență de 14 ani, după ce montase aici, în 2008, la Sala Atelier, Complexul România de Mihaela Michailov, câştigătoare a premiului UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2006.
Alexandra Badea propune trei texte izvorâte dintr-o radiografiere fină a societății, după cercetări și documentări în „zonele de umbră ale trecutului României”, texte ce vorbesc franc despre identitatea comunităților, traumatisme transgeneraționale și realități sociale de nedesțelenit sau despre înfruntarea birocrației și a structurilor administrative corupte.
Volumul „Puncte vulnerabile” este o lectură fundamentală pentru actori sau regizori, scenariști și pasionați de teatru și subiecte actuale.
Alexandra Badea
”Care sunt punctele noastre vulnerabile? Unde se situează ele? Cum putem să închidem rănile provocate de trecut, traume sau violența societății în care trăim? Acestea sunt câteva din întrebările pe care mi le-am pus scriind această trilogie. Puncte vulnerabile aflate în zona de tensiune dintre politic și intim, exterior și interior, individ și grupuri.
Perfect compus surprinde traumatismele transgeneraționale ale unei familii care a ascuns mult timp un secret pe care însăși România l-a ignorat și lupta unor tineri pentru a înțelege și repara trecutul.
De cealaltă parte a lumii este o călătorie inițiatică prin Europa a unei tinere supraviețuitoare a tragediei de la Colectiv care, prin întâlnirile cu oameni și comunități care încearcă să schimbe ceva în locurile în care trăiesc, își regăsește puterea de a se lupta.
Maternal este povestea unei asistente maternale dintr-un centru de plasament care se opune nepăsării colective și structurilor administrative corupte, confruntându-se cu propriile limite, slăbiciuni, și neputințe.”
Anul publicării | 2024 |
---|---|
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786066620043 |
Editura: | Fundatia Culturala Camil Petrescu |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Se încarcă recomandările...
Se încarcă recomandările...