Sir Richard Kenworthy are la dispoziție mai puțin de o lună pentru a-și găsi o soție. Știe că, în condițiile date, nu poate avea prea mari pretenții, dar, când o vede pe Iris Smythe-Smith ascunzându-se în spatele violoncelului la îngrozitoarea serată muzicală organizată anual de familia ei, se gândește că se prea poate să fi dat peste o mină de aur. Este genul de fată pe care nu o observi decât dacă te uiți de două – ba chiar de trei – ori, dar este totuși la ea ceva ce clocotește dincolo de suprafață, iar el își dă pe dată seama că Iris este aleasa.

Iris s-a obișnuit să fie subestimată și trecută cu vederea. Cu înfățișarea puțin remarcabilă, dar cu mintea ascuțită, ea are tendința de a se pierde în decor, lucru care nu o deranjează. Prin urmare, când Richard Kenworthy cere să îi fie prezentat, ea devine suspicioasă. El flirtează, se poartă curtenitor și lasă impresia că se îndrăgostește rapid de ea, dar Iris simte că este ceva la mijloc.

Când, în urma cererii lui pripite în căsătorie, cei doi ajung într-o situație compromițătoare ce face ca nunta să nu mai poată fi evitată, ea nu scapă de senzația că el ascunde ceva – chiar dacă inima îi spune să îl accepte ca soț.