Sutta
O liniște nouă se așează peste vechile hărți ale poeziei odată cu acest volum, o înțelegere serenă, întoarsă și către sine, și către lume - către greul care a izgonit căldura și a aclimatizat cinismul. E o carte a ciclurilor și ritmurilor, revelatoare și autorevelatoare, o curajoasă carte a schimbării și a apropierii. În fond, sutta e cronica în formă fixă a drumului dur de la placiditate, la emoție. În ea radiază dinamul sensibil al vieții și asta o pune în mișcare într-un mod nu doar spectaculos, la nivelul expresiei, ci emoționant prin etica pe care o împărtășește. Căci despre împărtășire e, în definitiv, vorba aici, despre găsirea unui sens în deschiderea față de celălalt, în grija față de viu, în refuzul de a închide ochii la nedreptate și abuz. Reconectarea sinelui și a scrisului la acel sens e marea miză a acestui firewall în lanul de secară, iar redefinirea poeziei ca mediu comunional, de înaltă intensitate, marele dar al acestei cărți.
(Alina Purcaru)
O sută de sutte! De... sutre, cum le știm din sanscrită (sutte, în dialectul pali). Sutra este un „tratat indian ori culegere conținînd proză aforistică, reguli de ritual, de morală, de filozofie sau referitoare la viața zilnică” (conform DEX-ului). Cam despre asta e vorba, pe scurt, în volumul de față, doar că totu-i retors în poezie nouă, iar forma aleasă e cea a sonetului. Ce poți face în 14 versuri? Multe! Întrețesere/ urzeală (sutra – în sanscrită – înseamnă și fir!) de-o densitate și o complexitate mai rar întîlnite la noi în poezia ultimelor decenii. Incantații, meditații, vocabulare (las pluralul!), viziuni recompuse în magice diorame. În peisajul destul de previzibil al poeziei de azi, Florentin Popa aduce Surpriza.
Cîmpuri de distorsiune, limbaje mixate, rime rare și un (algo)ritm personal. Pădurea de corespondențe a simboliștilor e, aici, una în care „toate sunt linkuri”. Avem de-a face cu o forță mai puțin obișnuită de a integra informație din cea mai variată și de a crea sens, emoție din orice – fie că e vorba despre vreo șaormă sau vreo plantă ruderală, fie de sunyata, gimnosofi sau Maya. Sîntem purtați, ca într-un roller-coaster, de la etrusci la ultra-contemporaneitate, de la cele divine la imanența din (i)realitatea imediată, de la extim la intim. Și ar mai fi un prețios strat freatic alcătuit din subtile trimiteri spre predecesori: Barbu (cel cryptic combinat cu „ecosistemul” din După melci), Brumaru (senzorialul), Foarță (un thinker de limbaj), Dimov (baroc-enciclopedic), printre alții (și nu doar din literatura română). Demult nu am mai întîlnit nevoia de dialog personal cu marii creatori de domenii poetice.

Suttele de față sînt „o flacără […] hrănind mai mult decît înghite”. S-o întreținem și s-o protejăm!
P.S. Adaug că găsiți aici unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste care s-au scris din 1990 încoace.
(Simona Popescu)
Dragi ascultători, aș vrea să vă transmit că am nimerit lumea a bună – Sutta – de acum ne înfruptăm pe colițe psichedelice. Ia suta de poeme și-o stare ca licoare! Citește-ți zodia să descoperi concordia! La polimath e și un loc cu verdeață și-ntristare, comoară îmbăiată de clipită la răgaz, sonetele lui Flo – străluminate de foaiala inimii și de imnic extaz.
(Vlad Moldovan)
Îl admir cu fervoare, de peste un deceniu, pe Florentin Popa. Trips, heroes & love songs (2013) ne-a făcut fericiți atât de fericiți. În efrafa (2017), deși acest păstor la servere ne asigura că așteptăm trecutul, am simțit, invers decât în vers, cum viitorul poeziei a venit peste noi. Dezintegrare (2021) a dezintegrat (ca un nimeni sintetic în noaptea-nstelată) ce mai rămăsese natural în poem. Acum, odată cu Sutta (2024), inginerul păcii ne pacifică pe toți cei care ne-nchipuim poeți, punându-ne în fața alternativei: fie ne recalificăm la locul de muncă, fie intrăm în șomaj tehnic.
(George State)
Număr de pagini | 125 |
---|---|
Anul publicării | 2024 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786306589166 |
Editura: | OMG Publishing House |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...