„Călătorind călare sau pe jos, pe uscat sau pe apă, singur sau în tovărășia altor drumeţi, visam mereu la frumoasa fiică a Moldovei, mă îngrijoram amintindu-mi de Coreţchi și mă frământam cugetând la trupul meu nevolnic, care nu putea nici să zboare, nici să străpungă ziduri. Oare cum își va fi închipuit domniţa că-l voi putea duce pe cneaz până la dânsa? Și ajutorul cui să-l cer? În tot acel mare oraș al împărăţiei turcești nu cunoșteam decât un om care mi-ar fi fost binevoitor. Acela era părintele Melites Pigas. De nu-l găseam, vai șiamar de mine! Banii mi-erau pe gătate, oamenii agiei m-ar fi putut lua la întrebări și de m-ar fi dibuit cumva Iskender-pașa, singurul noroc ce-l mai puteam nădăjdui era să mă spânzure cât mai degrabă.” (fragment din carte)