Oamenii de pe peronul 5

de Clare Pooley

Coperta Oamenii de pe peronul 5 - 1

De la autoarea bestsellerului Proiectul autenticității

O comedie romantică intense, cu o perspectivă unică asupra iubirii, prieteniei și vindecării

În fiecare zi, la ora 8 și 5 minute, Iona Iverson ia trenul ca să se ducă la serviciu, alături de aceiași oameni, despre care face presupuneri și cărora le dă chiar porecle. Ca navetistă versată, știe regulile:
• trebuie să ai un serviciu la care să te duci;
• nu ai voie să consumi mâncare caldă în tren;
• întotdeauna trebuie să ai la tine tot ce ai nevoie
pentru orice eventualitate;
• niciodată să nu vorbești cu persoane străine
în tren.
Dar într-o dimineață, Elegant-dar-Misogin-din- Surbiton e cât pe ce să se sufoce cu un strugure, chiar în fața Ionei. Suspect-de-Amabilul-din- New-Malden îi sare în ajutor și-i salvează viața, iar incidentul declanșează o reacție în lanț.
Fără să aibă în comun altceva decât trenul cu care fac naveta, câteva persoane foarte diferite află că presupunerile pe care le-au făcut unele despre altele n-au nicio legătură cu realitatea.
Însă când viața ei începe s-o ia razna, oare noii prieteni ai Ionei îi vor fi alături la nevoie?

„O poveste care te binedispune, despre forța legăturilor din viața reală.“ – Sun

„Pooley ne prezintă nu numai o Iona acidă și încântătoare, ci și o întreagă distribuție convingătoare de personaje complicate și bizare, care sunt așa de atrăgătoare, încât ți se face dor de trenurile de navetă.“ – Laurie Frankel

„Distractivă și reconfortantă.“ – Good Housekeeping

„Plină de personaje remarcabile (…), această carte minunată explorează relațiile și dilemele vieții de zi cu zi.“ – Candis Magazine
Număr de pagini400
Anul publicării2023
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9786064014788
Editura:Trei

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...