Suntem peste tot acasa,/Portile ni se deschid;/Nu-i echipa mai frumoasa/Si iubita ca Rapid (…) // Nu va dati batuti o clipa,/Invatati acest refren,/Imnul nostru de echipa./Glasul lor in fior de tren… Cine a ascultat macar o data acest imn al Rapidului, compus de Victor Socaciu pe versurile lui Adrian Paunescu, știe de ce ecoul tribunelor din Giulești se reverbereaza misterios, la infinit. Glasul roților de tren! („Mai bine un meci al Rapidului decat un concert mediocru“ – vorba lui Dan Grigore…)

Nu e vorba despre scoruri și clasamente. Nu e vorba despre cine a marcat golul, dubla, hattrick-ul. Nu e vorba nici despre faptul ca fotbalul se joaca – nu-i așa? – cu un balon rotund. Nu. Este altceva. Mult mai mult decat un meci. Este o stare de spirit. Unica prin intensitatea ei patimașa. Aceasta este Giuleștina, esența rapidismului, dincolo și dincoace de gazon. Totul trait la cote maxime fiindca, vorba lui Fanuș Neagu, „Rapid nu oprește niciodata in garile mici“.

Foarte probabil, „Caragiale ar fi fost cu siguranta rapidist“. Acestea sunt vorbele eseistului Radu Enescu, dar ele s-au regasit intotdeauna in subconstientul suporterului de pe Giulești. „O echipa atat de simpla, comica, naiva nu avea cum sa treaca neobservata de Nenea Iancu sau de breasla acestuia.“ Si nici nu a trecut. Rapidul a reprezentat intotdeauna o sursa inepuizabila de fascinatie si inspiratie pentru gazetari, prozatori, poeti, politicieni si artisti din toate ramurile, așa cum se mandrește Brigada Pittiș.

Marius Șumudica vorbea și el, la un moment dat, in felul lui, despre clubul pe care l-a antrenat și la care a evoluat in trei perioade diferite: „Nu vreau sa par eu mai rapidist decat alții, dar de fiecare data imi dau lacrimile cand pornește imnul. Pentru mine, este dragostea vieții mele, in afara de familia mea, acest club e ceva aparte. Numai cei care iubesc un astfel de club ințeleg ce spun“.

Iar Marius Mitran puncta, in 2021, la ultima dintre multele reveniri ale Rapidului (adesea in „formula ABBA“!) in elita fotbalului romanesc: „…Cand canta, Rapid spune adevarul și obliga la exerciții de admirație. De fapt, greșesc, nu obliga pe nimeni, la nimic. Rapid implica o prezența sufleteasca, și-atat. Nu ai suflet, nu-i nicio problema, doar ca pierzi sensul pentru care s-a inventat fotbalul. (…) Un cantec venit de departe, in timp, un fel cu totul special de a simți viața, o echipa cu o voce care nu a tacut niciodata, intr-o țara care a ținut gura inchisa mai mereu, de frica și, cel mai adesea, din interese rau ințelese. O poveste fara sfarșit, cum scria pe un banner, candva, in Giulești, dar, iata, cu mai multe inceputuri, in ideea ca, atunci cand iubești, nu trebuie sa iți ceri scuze, pentru nimic, niciodata“…