„Bulacu a debutat cu motive figurative voit banale, prin tatonarea intimității casnice (…), a întâlnit apoi, muzeal, armurăriile, a bifat teme mito-culturale (Ciclopul, Oglinda, Metamorfoza etc), și-a adjudecat câteva prezențe animaliere (oaia jupuită, capul de berbec, taurul coridei provensale, peștele, melcul, fluturele). Treptat, corpul uman va deveni un ordonator central de semnificații. De la imaginea cuplului cu trupuri prizoniere a zăbovit, incantatoriu-rabelaisian, asupra torsului feminin (în cea mai recentă decadă). Dar specificul corpo-realității lui este tranșarea: relicvele-rest se dovedesc, la nivel plastic, mai locvace. (…) Fragmentarea corpului creează supraîncărcarea de sens a părții detașate. O mână tăiată, intruzivă imaginii, devine elementul-titlu mână, cum știau și suprarealiștii. “ – Aurelia Mocanu