„După o jumătate de ceas, Mihai și fetele se întorceau la Comănești, cu o trăsură de-a lui conu Dinu, și pe alt drum, ceva mai lung, dar mai bun. Băiatul se uita spre cer la un luceafăr strălucitor, și se gândea la Tincuța. Poate și dânsa se uita tot la aceeași stea... Ce dulce i se părea! Când îi ținea mâna în mâna lui, îi venea s-o mângâie și s-o sărute ca pe un lucru sfânt. Ce fericit ar fi fost să se poată duce cu ea într-o lume rătăcită pe ocean, ori undeva în aer, într-o stea, unde nu se aude nimic de jos de pe pământ.“ Duiliu Zamfirescu - Viața la țară